Programul național de pre-accelerare și mentorat pentru tineri antreprenori în domeniul tehnologiei Innovation Labs va derula în 2023 ediția a unsprezecea a programului educațional și va implementa în București o componentă-pilot. Etapa de pre-program a debutat în 3 ianuarie, iar cei interesați se pot înscrie până în 25 februarie.
Programul este prezent în cinci centre universitare din România (București, Cluj-Napoca, Iași, Sibiu și Timișoara), dar are parteneriate și cu universități din alte orașe, precum Brașov, Constanța, Craiova și Oradea.
Innovation Labs va debuta în cele cinci centre prin hackathoane care vor fi organizate în luna martie, iar Finala Demo Day este preconizată să aibă loc în 28 și 29 mai. Programul Innovation Labs a sprijinit până în prezent peste 520 de startup-uri de tehnologie. Innovation Labs a contribuit la apariția a 61 de echipe de succes în piață, a căror evaluare se ridică la aproape 200 de milioane de Euro.
În primele zece ediții de program, peste 3.700 de oameni au participat la Hackathoanele Innovation Labs, desfășurate la nivel național. Aceștia au propus 1.292 de idei pentru produse și servicii digitale. După lunile de mentorat săptămânal, în care și-au rafinat prototipurile alături de mentorii și partenerii programului, la finalele Demo Day s-a calificat un număr total de 188 de echipe.
Innovation Labs 2022 este coordonat de Asociația Tech Lounge și implementat alături de Asociația Transilvania IT, Asociația Calemis, EduHub și Timișoara Startups, cu sprijinul Romanian – American Foundation ca partener strategic, Universitatea POLITEHNICA din București ca partener universitar strategic, și în colaborare cu Unitatea Executivă Pentru Finanțarea Învățământului Superior a Cercetării Dezvoltării și Inovării.