More

    Universitatea din Oradea continuă în 2023 proiectele de digitalizare

    Rectorul Universităţii din Oradea, Constantin Bungău, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că în anul 2023 instituţia va continua implementarea intensivă a digitalizării, transferul tehnologic către mediul economic şi va demara proiecte mari în domeniul de sustenabilitate, smart şi green, pentru “o universitate a viitorului”, în cadrul alianţei europene EU GREEN.

    “În primul rând vrem să păstrăm domeniile acreditate pe care le are Universitatea din Oradea. O să verific, dar cred că din acest an suntem universitatea cu cele mai multe domenii acreditate la nivel naţional. Ştiţi că în acest an am acreditat şi Arhitectura, acreditare definitivă. Dorim să menţinem acreditate şi domeniile de doctorat pe care le avem şi prognozez că la anul vom mai acredita încă trei domenii: Ştiinţele politice, Ştiinţe ale educaţiei şi Ştiinţa educaţiei fizice”, a afirmat rectorul Constantin Bungău.

    Universitatea din Oradea, având calificativul “Grad de încredere ridicat” acordat de către ARACIS, oferă 101 programe de studii, 66 programe de master şi 18 domenii pentru studii doctorale.

    În al doilea rând, a precizat rectorul, în contextul cercetării cu aplicaţii către mediul economic, se va finaliza un proiect foarte valoros, de peste 30 de milioane de lei, anume Centrul de transfer tehnologic al Universităţii din Oradea “Smart Industry”, care se construieşte în campus.

    Potrivit prorectorului Anca Dodescu, Universitatea din Oradea va începe la 1 ianuarie 2023 şi implementarea unui amplu proiect european, pe sustenabilitate, după ce instituţia a devenit partener al alianţei EU GREEN, alcătuită din nouă universităţi europene de prestigiu, alianţă care a câştigat un proiect de peste 14 milioane de euro, pe patru ani, finanţat de Agenţia Europeană pentru Educaţie şi Cultură (EACEA).

    “Scopul declarat al acestui consorţiu academic, EU GREEN, este să transforme universităţile membre în ‘universităţi ale viitorului’, un hub de educaţie, cercetare şi inovare sustenabil care să acţioneze pentru a furniza soluţii la provocări locale sau regionale, soluţii apte pentru a fi multiplicate global. Instituţia orădeană beneficiază de 1,5 milioane de euro”, a precizat Anca Dodescu.

    Rectorul, cei doi prorectori şi alţi şapte decani sau universitari au scos în evidenţă o parte din activitatea foarte diversă, pe toate palierele din cadrul universităţii, desfăşurată în anul 2022, prezentând pe scurt o serie de proiecte cu fonduri europene derulate în anul 2022.

    Printre acestea, se află şi viitoarea Casă a Muzicii, aproape finalizată, o clădire din campusul universitar dedicată acestei arte. Astfel, s-a eliberat o altă clădire, corpul M, care va deveni de anul viitor Clubul studenţilor şi casă a asociaţiilor studenţeşti.

    andrei.nistor

    Stay in the Loop

    Get the daily email from CryptoNews that makes reading the news actually enjoyable. Join our mailing list to stay in the loop to stay informed, for free.

    Latest stories

    - Advertisement - spot_img

    You might also like...