Ștefan Biji, interviu exclusiv pentru Digitalio, II : La momentul actual, „automatizarea este un cuvânt magic”

Ștefan Biji, fondator al firmei de consultanță software BIOEURO și reprezentant al GoCrypto în România, a vorbit într-un interviu exclusiv pentru Digitalio despre importanța automatizării și digitalizării în cadrul întreprinderilor.

Puteți urmări interviul complet aici:

  • Care sunt argumentele oportunitate-cost pentru IMM-uri pentru adoptarea soluțiilor de automatizare și digitalizare?
  • Cât de importantă este automatizarea pentru micii antreprenori care vor să se dezvolte într-un timp cât mai scurt?
  • Care sunt soluțiile (ERP, RPA) cu cea mai mare rată de adopție în rândul IMM-urilor?
  • Cum arată piața resursei umane, a consultanților în utilizarea soluțiilor de digitalizare și automatizare?

SoftPOS-urile băncilor reprezintă un cost care trage în jos profitul comercianților, este important ca aceștia să căute metode digitale pentru a evita comisioane

Potrivit lui Ștefan Biji,  întreprinderile pot reduce costurile de transfer, dacă implementează un sistem de plăți în criptomonede.

“Comerciantul va fi interesat să adopte un astfel de sistem, fiindcă comisioanele POS-urilor bancare sunt destul de ridicate în momentul de față și afectează într-o bună măsură afacerile acestuia”

Ștefan Biji, fondator al firmei de consultanță software BIOEURO și reprezentant al GoCrypto în România

Cea mai populară activă crypto rămâne în continuare Bitcoin. În 2022, comisionul mediu pentru tranzacțiile în Bitcoin a fost de 0,000044 BTC, adică 0,957 dolari. Costul de transfer este practic același indiferent dacă este vorba de 10 sau 1000 monede BTC. Există și alte cryptomonede care au costuri mai mici, printre acestea se numără XRP, plasată pe a 7-a poziție după capitalizarea de piață. 

Mai multe despre cum arată viitorul plăților în criptomonede în România, aici

Piața stabilește întotdeauna direcțiile pe care trebuie să le urmăm

La momentul actual, “automatizarea este un cuvânt magic”, susține Ștefan Biji. Trendul pieței ar trebui să fie indicatorul principal pentru antreprenorii de toate taliile atunci când urmează să fie luată o decizie cu privire la viitorul firmei respective. Ștefan Biji susține că plățile electronice, indiferent de metoda aleasă (n.r. crypto payments, softPOS), reprezintă o soluție bună de digitalizare, care îi poate proteja pe comercianți datorită nivelului puternic de securitate.

“Noi am adunat 7200 de clienți din 70 de țări care au dorit să implementeze sisteme de plată în cryptomonede”, anunță Ștefan Biji. 

ERP-ul permite tuturor să dețină control asupra afacerilor 

Printre sistemele digitale cu cea mai mare rată de adopție în rândul IMM-urilor se numără ERP-ul (Enterprise Resource Planning). Acest tip de aplicație oferă control asupra activității. Avantajul principal al unui ERP constă în faptul că preia derularea proceselor repetitive și ajută la reducerea timpului necesar pentru a duce la bun sfârșit o anumită sarcină, precum întocmirea unui raport de vânzări în Excel, la sfârșitul săptămânii.

RPA (Robotic Processed Automation) este o altă soluție adoptată tot mai des de companii. Se utilizează pentru a automatiza diverse procese din lanțul de aprovizionare, inclusiv introducerea de date și serviciile de asistență post-vânzare. Conform unui studiu organizat de Deloitte, RPA-ul va deveni practic universal în 2023.

Resursa umană rămâne cea mai importantă de pe piață

În România, piața consultanților de software și a experților în digitalizare este la început de drum. Cu toate acestea, “Nicio aplicație nu poate funcționa pe cont propriu, este nevoie și de control din partea firmei”, susține Ștefan Bji. Un consultant în acest domeniu poate ghida clientul în funcție de nevoile sale pentru a investi în direcția corectă și pentru a obține rezultatul dorit. 

Experții industriei de automatizare în România joacă rolul de “spărgători de gheață”, deoarece o astfel de activitate nu a mai existat în trecut, iar totul este nou. Ștefan Biji este optimist în ceea ce privește piața resursei umane din țară și afirmă că pe viitor vor exista din ce în ce mai mulți consultanți de software, întrucât antreprenorii constată că au nevoie de experți în acest domeniu pentru a spori succesul firmelor lor. 

Răzvan Tănase

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai recente știri

spot_img

Abonează-te la cele mai recente știri din IT, Digitalizare, Tehnologii & Crypto

Te-ar putea interesa și...