Războiul din Ucraina a fost subiectul numărul 1 în căutările românilor pe Google, în 2022, iar Ucraina, Rusia şi liderii celor două ţări s-au aflat printre cei mai căutaţi termeni, în timp ce recensământul a reprezentat cel mai popular eveniment pe lista de interes a utilizatorilor din România, reiese din statistica publicată, miercuri, de Google.
În acelaşi timp, pe lista din 2022 a căutărilor pe Google se găsesc evenimente globale, precum decesul reginei Elisabeta a Marii Britanii, concursul Eurovision – ediţia de anul acesta fiind una marcată de controverse, lansări de tehnologie şi un subiect tot mai presant pe agenda publică globală, care se impune şi pe cea locală – schimbările climatice.
De asemenea, succesele înotătorului român David Popovici l-au adus printre cei mai căutaţi oameni pe Google, în România, alături de actorul Will Smith (propulsat de incidentul cu Chris Rock de la premiile Oscar din acest an) sau de cântăreţul Florin Salam, despre care s-a scris (eronat) anul acesta că a murit.
Potrivit sursei citate, filmul românesc “Teambuilding” nu este doar primul în topul filmelor cu cele mai mari încasări în România în 2022, ci şi în cel al căutărilor.
În top 3 al celor mai populare filme în căutările Google se găseşte încă un film românesc, “Capra cu trei iezi”, fiind pentru prima oară când două filme româneşti se clasează în acest clasament.
“Ce este roxadustat ?”, s-au întrebat românii pe Google, după aflarea ştirii despre acuzaţia de dopaj a Simonei Halep, dar şi ce sunt NATO, Schengen sau ROBOR. Totodată, NFT sau Metavers s-au mai aflat pe lista de întrebări.
În ceea ce priveşte reţetele culinare, cea mai populară în căutările românilor, în 2022, a fost negresa. Pe lista căutărilor, după reţete, regăsim preparate din topurile anilor anteriori, ca macarons, dar şi unele destul de inedite – aluat tempura sau de balmoş (mâncare ciobănească cu brânză şi mămăligă).
Anul acesta, românii au căutat pe motorul de căutare Google idei de cină, dar şi costume de Halloween sau de nume pentru Instagram.
În plus, vacanţele în Grecia şi Bulgaria – în varianta “All inclusive” – au fost cele mai populare în căutările de profil pe Google, în timp ce Tenerife, Croaţia, Egipt şi Albania au fost destinaţiile populare în căutările în funcţie de vacanţe. În acelaşi sens, pe listă se află şi locuri exotice, precum insulele Seychelles.
Topurile celor mai populare căutări pe Google în 2022 au fost realizate folosind liste de căutări “trending”, cu o creştere puternică în 2022 faţă de 2021, în perioada 1 ianuarie – 1 decembrie.
Cea mai mare parte a datelor provin din Google Trends, un serviciu public, care prezintă volumul de căutări pe diferite regiuni geografice, perioade de timp şi termeni utilizaţi. De asemenea, sunt utilizate instrumente interne care permit realizarea de analize complexe suplimentare.
Prin produse şi platforme, precum Search, Maps, Gmail, Android, Google Play, Google Cloud, Chrome şi YouTube, Google joacă un rol semnificativ în viaţa de zi cu zi a miliarde de oameni şi a devenit astfel una dintre cele mai cunoscute companii la nivel global. Google este o subsidiară a Alphabet Inc.