Un colaj de imagini cu conținut explicit pentru adulți a fost afișat pe ecranul care asigura legătura cu participanții online, conectați la dezbatere prin platforma Zoom, astăzi la dezbaterea privind legea securității cibernetice, organizată de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării.
Într-o luare de pozție, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării cataloghează situația drept ”regretabilă”, precizând că imaginile respective au fost distribuite pe ecran în mod abuziv de către unul dintre participanții la dezbaterea publică din mediul online, ca urmare a transparenței depline pe care MCID o promovează.
”În concret, un participant la dezbatere, cu un avatar fals, a accesat opțiunea “share screen” a platformei ZOOM și a distribuit materiale cu conținut pornografic. Altfel spus, acest incident s-a întâmplat în contextul în care ne-am dorit transparență deplină, ca de fiecare dată. Orice persoană putea accesa link-ul de conectare pe platforma ZOOM. Am organizat o dezbatere publică mult peste cerințele legale, cu prezență fizică și online, pentru a da tuturor celor interesați șansa să participe. Aceasta transparență a fost exploatată de persoane care au tratat un subiect atât de important cu superficialitate.”, a transmis MCID
Aceste abateri nu vor rămâne, însă, fără consecințe, susțin reprezntnații MCID, care spun că vor face toate demersurile necesare pentru identificarea celor vinovați și, ulterior, plângerile aferente. În același timp, s-a demarat o activitate de audit intern pentru a identifica responsabilii din partea MCID.
”Vom lua toate măsurile care se impun pentru a nu mai permite asemenea incidente.”, au transmis reprezentanții ministerului.
Foto: captură Facebook