Autoritățile din Turcia au amendat compania mamă a Facebook, Meta Platforms Inc, cu 346,72 milioane de lire turcești, adică 18,63 milioane USD pentru încălcarea legii concurenței, a anunțat miercuri Consiliul Concurenței din Turcia. Amenda se bazează pe venitul companiei din 2021, iar aceasta poate contesta decizia în termen de 60 de zile.
Compania deținea o poziție dominantă în domeniul serviciilor de rețele sociale personale și al publicității video online și a obstrucționat concurenții prin fuzionarea datelor colectate prin intermediul serviciilor sale principale Facebook, Instagram și WhatsApp, a precizat autoritatea turcă într-un comunicat, conform Reuters.
Un purtător de cuvânt al Meta Platforms a declarat că întreprinderea nu este de acord cu concluziile anchetei și că va lua în considerare toate opțiunile.
Autoritatea de concurență din Turcia a declarat că Meta trebuie să acționeze pentru a restabili concurența pe aceste piețe și să pregătească rapoarte anuale cu privire la măsurile pe care le va lua în următorii cinci ani.
În 2021, Consiliul Concurenței din Turcia a lansat o investigație asupra WhatsApp, iar apoi asupra Facebook Inc. după ce aplicația de mesagerie le-a cerut utilizatorilor să accepte ca Facebook să colecteze datele utilizatorilor, cum ar fi numerele de telefon și locațiile, o schimbare care a fost implementată la nivel global.
Analiștii au declarat că este puțin probabil ca platformele de socializare să respecte în totalitate legea, care le obligă să elimine astfel de materiale și să împărtășească datele utilizatorilor cu autoritățile.