Timp de trei zile, Sibiu este gazda celei de-a opta ediții a Congresului „Cybersecurity Dialogues”, cel mai amplu eveniment din Europa de Est dedicat securității mediului online.
Congresul este o platfomă de dialog central-europeană, anuală, care a fost realizată in strânsă colaborare şi cu sprijinul Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (ONU, Geneva) si plasată inca de la prima sa editie, sub înaltul patronaj al Ambasadei Elveţiei în România. În 2015, evenimentul a fost desemnat oficial drept “best practice example for the European Continent“ de către Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor (ITU).
Congresul oferă cadrul pentru un dialog internaţional la 360° asupra problematicii cybersecurity precum şi soluţii, strategii şi comportamente pentru siguranţa cibernetica. Congresul de la Sibiu are ca parteneri cele mai relevante instituții romanesti precum si parteneri internaționali de prestigiu printre care Politia Cantonului Geneva (Elvetia), MELANI (Elvetia), Statul Major al Forțelor Armate Elvețiene, Global Cyber Security Center (Italia).
Congresul nostru este un eveniment de constientizare. Pe langa o panorama STATE-OF-THE-ART a anului 2022 (pornind de la un simplu “phishing” pana la acte de spionaj economic de ultima ora), speakerii oferă prezentari dedicate si vor modera dezbateri despre solutiile de adoptat, deosebit de utile atat pentru start-up-uri si IMM-uri, cat si pentru mari companii sau reprezentante romanesti ale unor multinationale.
De fapt, pentru prima dată, raportul de securitate cibernetică Davos din 2022 a evidențiat ca principalii doi factori de risc cibernetic sunt :
- Excesul de încredere al persoanelor responsabile privind nivelul de securitate al companiei in contrast cu precautiile duse la extrem ale ofițerilor si consultanților lor de securitate. De aceea Congresul nostru își propune să stabilească o punte de comunicare între audiență și speakeri, prin dezbateri pe această problemă crucială.
- Factorul uman si IoT. Majoritatea angajaților își schimbă locul de muncă de cel puțin 10 ori în viață, ceea ce înseamnă că implicarea lor față de compania care i-a angajat este doar la nivel de datorie profesională. Suntem departe de a avea echipele care doresc să asigure continuitatea afacerii, să se implice in dezvoltarea unei companii în care doresc să rămână și să evolueze până la pensie.
”Acești doi factori de vulnerabilitate s-au adăugat acum, în cel mai dificil an posibil, la un numar tot mai mare de atacuri cibernetice si la fenomenul tot mai extins de „smart-working”. Toate acestea vor fi de lungă durată tinand cont de toate pericolele si problemele pe care ne asteptam sa le declanseze. Este mai mult ca niciodata timpul să acționăm și, nu neaparat prin cheltuirea unor sume uriașe în produse de securitate, cat prin schimbarea atitudinilor oamenilor și a politicilor companiilor. Dar, inainte de toate, tineti cont de faptul ca, singura solutie sigura est “ZERO TRUST” !”, spun organizatorii.
„Prin vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu, Vlad Vasiu, salutăm prezența ambasadorului Elveției în România, Excelența Sa Arthur Mattli, sub patronajul căruia de desfășoară acest eveniment, a prefectului județului Sibiu, domnul Mircea Crețu, a rectorului Academiei Forțelor Terestre din Sibiu, general de brigadă Ghiță Bârsan, precum și a aproape 150 de reprezentanți de instituții și companii. Suntem onorați să găzduim lucrările acestui Congres și sa fim parte a dialogului pe o temă deosebit de importantă pentru prezentul, dar și pentru viitorul nostru, al tuturor.”, transmit reprezentanții Consiliului Județean Sibiu.
CONGRESUL SE AFLA SUB INALTUL PATRONAJ AL AMBASADORULUI ELVETIEI SI ESTE GAZDUIT DE CONSILIUL JUDETEAN SIBIU.