Binance, cea mai mare bursă de criptomonede din lume, a declarat luni că va converti activele clienților de USD Coin (USDC), Pax Dollar (USDP) și True USD (TUSD) în propria sa monedă stabilă (BUSD) pe 29 septembrie pentru a “spori lichiditatea și eficiența capitalului pentru utilizatori”.
Prin urmare, orice fel de tranzacție spot, futures și leverage (cu marjă), cu monede stabile USDC, USDP și TUSD vor fi eliminate, conform TechCrunch. Moneda stabilă sau stablecoin reprezintă un tip de criptomonedă al cărui preț este raportat în proporție de 1:1 cu dolarul american sau alte monede fiduciare (fiat).
Cea mai populară monedă dintre cele 3 este USDC. Aceasta este utilizată pentru tranzacții în valoare de peste 5,5 miliarde de dolari pe zi, potrivit datelor CoinMarketCap.
Decizia luată de Binance a fost un șoc pentru comunitatea crypto, întrucât USDC este a doua cea mai mare monedă stabilă din lume cu o capitalizare de piață de 50 miliarde de dolari.
USDC a fost emisă de compania tehnologică Circle.
“deși optimizarea lichidității dolarului pe cea mai mare bursă din lume poate aduce beneficii, această decizie poate ridica potențiale întrebări legate de comportamentul pieței”,”
Declarația purtătorului de cuvânt al Circle pentru TechCrunch
Într-o postare de blog, Binance a anunțat că “Acest lucru nu va afecta alegerea de retragere a utilizatorilor. Aceștia vor putea în continuare să retragă fonduri în USDC, USDP și TUSD la un raport de 1:1 față de soldul contului lor denominat în BUSD”.
BUSD, moneda stabilă a Binance, are în prezent o capitalizare de piață de 19,3 miliarde de dolari și ocupă poziția a treia în clasamentul celor mai titrate monede stabile.
Numărul de tranzacții în BUSD a sărit cu peste 56% în urma acestei știri, ajungând la un volum zilnic de peste 6,5 miliarde de dolari.