More

    Vlogger-ul de tehnologie George Buhnici, declarații șocante:„Mai daţi pe la sală, fetelor! Eu am noroc că am o nevastă care arată ca o minoră”

    George Buhnici, celebrul realizator de emisiuni despre tehnologie, a șocat după ce a făcut o serie de declarații halucinante. Fiind prezent la festivalul Neversea, el a acordat un interviu pentru „XNS”, o emisiune difuzată de Antena 1, stârnind un val de reacții pe rețelele de socializare după ce a afirmat că are o soție care arată ca o minoră și le-a îndemnat pe femei să mai ”dea pe la sală”.

    În vârstă de 41 de ani, George Buhnici a avut păreri foarte tranşante despre aspectul fizic al tinerelor care nu au grijă de corpul lor şi care se afişează în costum de baie „cu celulită şi vergeturi”. George Buhnici a afirmat că „mi se pare că ar trebui să le spunem oamenilor din jurul nostru când arată bine că arată bine şi am văzut fete care arată foarte bine aici”.

    „Am văzut şi fete care nu arată bine şi nu aş vrea să se interpreteze, dar suntem la festival şi putem da vina pe orice. E după ora la care puteam să şi fi consumat, habar n-am. Dar, serios, mai mergeţi pe la sală, fetelor! Venim la mare ca să vedem piele şi aş vrea ca pielea aia să nu aibă vergeturi.  Deci, dacă aţi investi în săliţă cât investiţi în tatuaje, cred că am fi toţi mai bine. Încurajez pe toată lumea să dea un pic pe la sală”, a spus Buhnici. 

    Mai mult decât atât, jurnalistul a continuat să șocheze, afirmând că “şanşa vieţii mele e o soţie care arată ca o minoră”. „Eu am norocul că am o soţie care arată ca o minoră. Asta e şansa vieţii mele, jur. Uită-te la ea! Câţi ani îi dai?”, a spus George Buhnici. „Dar nu e minoră aşa cum ai zis”, a intervenit reporterul. „Nu, nu sunt, Doamne fereşte!”, a clarificat soția.

    andrei.nistor

    Stay in the Loop

    Latest stories

    S-ar putea să-ți placă și...