More

    Universitatea Tehnică Cluj-Napoca va găzdui 40 de laboratoare de cercetare pentru inteligența artificială, parte a unei construcții unice în România

    Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN) va fi, în curând, beneficiara unei investiții unice în țara noastră. Este vorba despre o clădire ce se v-a construi în cartierul Zorilor, pe strada Observatorului nr.2, strada pe care se află și alte corpuri de clădiri marcante ale Universității Tehnice, inclusiv campusul universitar.

    Noua clădire va fi un adevărat hub al cercetării în inteligența artificială, cu laboratoare dedicate unor departamente ce folosesc tehnologii software și hardware, sisteme inteligente și autonome, aplicații în securitate cibernetică și spațiu, orașe inteligente și diagnosticare medicală inteligentă.

    Biroul de arhitectură Dico & Țigănaș va pune în dezbatere, în ședința din 14 iulie a Comisiei Tehnice de Urbanism și Amenajare Teritorială (CTATU) Cluj-Napoca, planul urbanistic de detaliu al construcției care va fi amplasată pe un teren de 11.608 mp.

    Potrivit memoriului tehnic, parterul acomodează printr-un atrium amplu recepția și zone de primire a vizitatorilor și utilizatorilor curenți, care comunică direct cu principalele căi de circulație verticală. În principal, are încăperi multifuncționale, echipate pentru evenimente profesionale de profil similar, săli de ședințe, întâlniri, lounge și zone informale pentru folosirea laptop-ului sau discuții în cadru restrâns.

    Cinci etaje ale clădirii sunt destinate laboratoarelor de cercetare. Fiecare etaj are câte 6 laboratoare care vor deservi 12 persoane. Laboratoarele sunt dispuse câte 3 spre latura de sud sau de nord. Acestea sunt organizate în 6 departamente principale după cum urmează:

    • Departament Tehnologii Software pentru IA: 8 laboratoare
    • Departament Tehnologii Hardware pentru IA: 6 laboratoare
    • Departament Sisteme Inteligente și Autonome: 8 laboratoare
    • Departament Aplicații Inteligente în Securitate Cibernetică și Spațiu: 2 laboratoare
    • Departament Aplicații în Domeniul Oraselor Inteligente: 4 laboratoare
    • Departament Diagnosticare Medicală Inteligentă: 3 laboratoare
    • + 15 laboratoare pentru Departamentul Suport care acomodează doar câte un reprezentant.
    andrei.nistor

    Stay in the Loop

    Latest stories

    S-ar putea să-ți placă și...