More

    Acord pentru dezvoltarea industriei de baterii din România

    Ministerul Educaţiei a încheiat un acord cu Ministerul Economiei şi EIT InnoEnergy, prin care se implică în dezvoltarea industriei de baterii şi sprijină angajamentul României de a forma şi recalifica 20.000 de lucrători în domeniu.

    Ministrul Educaţiei, Sorin Mihai Cîmpeanu, a semnat, joi, la Palatul Victoria, alături de ministrul Economiei, Florin Marian Spătaru, şi în prezenţa prim-ministrului Nicolae-Ionel Ciucă, Memorandumul de Înţelegere cu EIT InnoEnergy pentru dezvoltarea sectorului de baterii, inclusiv pentru formarea, recalificarea şi perfecţionarea talentelor, cu scopul de a atinge obiectivele europene si naţionale în ceea ce priveşte clima şi dezvoltarea economiei circulare, a anunţat Ministerul Educaţiei.

    Acordul a fost încheiat între Ministerul Economiei şi Ministerul Educaţiei şi EIT InnoEnergy, cu obiectivul de a accelera implicarea României în lanţul valoric european al bateriilor prin intermediul mai multor iniţiative coordonate de EIT InnoEnergy.

    „Guvernul României este orientat spre dezvoltare, inclusiv în proiecte legate de economia circulară care pot atrage investiții și genera noi locuri de munca. Obiectivul nostru este să atragem investiții de cel puțin două miliarde de euro în sectorul bateriilor în următorii cinci ani, iar semnarea acordului cu EIT InnoEnergy este un pas în aceasta direcție. Dorim să pregătim forța de munca în sectorul bateriilor pentru a atrage mai ușor investiții. Expertiza de care vom beneficia și intrarea în Academia Alianței Europene pentru Baterii (EBA) sunt importanteoportunități și pentru universități precum cele din Petroșani, Pitești, Craiova sau Galați, care pot folosi un curriculum european de pregătire”, a afirmat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.

    Conform sursei citate, pentru a depăşi deficitul de competenţe în domeniul bateriilor, documentul pune bazele construirii unei noi reţele de educaţie şi formare care, în următorii patru ani, va forma, perfecţiona sau recalifica aproximativ 20.000 de persoane. Academia Alianţei Europene pentru Baterii (EBA) – un program de referinţă conceput pentru a perfecţiona forţa de muncă din întregul lanţ valoric european al bateriilor – va fi lansată în România, cu un accent deosebit pe regiunile care beneficiază de Fondul European pentru o tranziţie justă (Dolj, Gorj, Mureş, Hunedoara, Prahova şi Galaţi). În plus, vor fi implementate parteneriate cu mai multe universităţi din România pentru a introduce noi programe de licenţă şi masterat.

    „Până în 2025, proiectele legate de baterii vor crea între trei și patru milioane de locuri de muncă directe și indirecte, ceea ce înseamnă că aproximativ 800.000 de lucrători din Europa vor fi recalificați și perfecționați cu expertiză specifică bateriilor. Este nevoie de un efort considerabil și sunt încântat de faptul că Academia EBA a reușit să răspundă cu succes nevoilor de formare în țări precum Franța, Spania, Ungaria, iar acum și România. Pentru a crea o lume mai sustenabilă, îmbunătățind în același timp securitatea energetică europeană, trebuie să construim capacitățile, competențele și investițiile în inovare care să ne permită să realizăm acest lucru”, a declarat Diego Pavía, CEO EIT InnoEnergy.

    “Proiectul România Educată urmăreşte dezvoltarea sistemului de învăţământ prin îmbunătăţirea relevanţei, accesibilităţii, flexibilităţii, atractivităţii şi calităţii programelor de educaţie şi formare profesională, contribuind, astfel, la creşterea competitivităţii, a coeziunii economice şi sociale şi facilitând dezvoltarea profesională şi personală a cetăţenilor. În fiecare an, în oferta universităţilor din România apar noi programe de studii şi de formare profesională, centrate pe cerinţele pieţei muncii. Memorandumul semnat astăzi vine în sprijinul acestui proces transformativ, evidenţiind rolul important al educaţiei în susţinerea dezvoltării economice. Bateriile reprezintă o parte strategică a tranziţiei digitale şi ecologice a Europei şi o tehnologie generică esenţială pentru competitivitatea sectorului auto. Susţinută de Comisia Europeană şi de Banca Europeană de Investiţii, Alianţa Europeană a Bateriilor (EBA) reuneşte autorităţile naţionale ale statelor membre ale Uniunii Europene, regiunile, institutele de cercetare din industrie şi alte părţi interesate din lanţul valoric al bateriilor. Ministerul Educaţiei va susţine iniţiativele de dezvoltare a unor programe de studii relevante în domeniul bateriilor şi a stocării energiei prin intermediul universităţilor şi unităţilor de învăţământ profesional/învăţământ profesional dual. De asemenea, Ministerul Educaţiei va fi punctul de contact pentru Academia Europeană a Bateriilor”, a declarat ministrul Educaţiei, Sorin Mihai Cîmpeanu.

    În acord cu prevederile memorandumului, părţile vor colabora şi pentru realizarea şi implementarea unei strategii naţionale pentru baterii, conformă cu nevoile şi oportunităţile lanţului valoric european.

    Memorandumul de Înțelegere va promova, de asemenea, utilizarea platformei de investiții în afaceri, unică pentru principalele părți interesate de accelerarea proiectelor în domeniul bateriilor. Un grup de lucru desemnat de Guvernul României va fi activat pentru a lucra cu părțile instituționale interesate, în timp ce EIT InnoEnergy va sprijini cu resurse, schimb de cunoștințe și bune practici învățate din istoria sa bogată în promovarea inovării durabile în întreaga Europă.

    Despre EIT InnoEnergy

    EIT InnoEnergy își desfășoară activitatea în centrul tranziției energetice și este principalul motor de inovare în domeniul energiei sustenabile din Uniunea Europeana, aducând tehnologia și competențele necesare pentru a accelera Pactul Ecologic European și obiectivele de decarbonare ale Europei.

    Recunoscut la nivel mondial ca fiind cel mai activ investitor în domeniul energiei sustenabile și unul dintre cei mai mari investitori în domeniul tehnologiilor climatice și al energiei regenerabile în 2020, EIT InnoEnergy sprijină inovațiile într-o varietate de domenii. Printre acestea se numără stocarea energiei, transportul și mobilitatea, energia regenerabilă și clădirile și orașele durabile. Ecosistemul său de încredere este format din peste 500 de parteneri.

    Cele 300 de companii din portofoliu sunt pe cale să genereze venituri de 72,8 miliarde de euro și să economisească anual 1,1G de tone de CO2e până în 2030.

    EIT InnoEnergy este motorul a trei inițiative europene strategice, respectiv Alianța Europeană pentru Baterii (EBA), Centrul European de Accelerare a Hidrogenului Verde (EGHAC) și Inițiativa Solară Europeană (ESI).

    Înființat în 2010 și sprijinit de Institutul European de Inovare și Tehnologie (EIT), EIT InnoEnergy are birouri în Europa și în SUA.

    andrei.nistor

    Stay in the Loop

    Latest stories

    S-ar putea să-ți placă și...