The Developers 2022, o conferință specială destinată programatorilor și organizată de către Today Software Magazine, va avea loc în 14 iunie, la Cluj Innovation Park.
”The Developers 2022 vă propune multe prezentări din domeniile arhitectură software, cloud, microservicii, Machine Learning, autonomous driving, agile, big data, testare și, bineînțeles, programare. În cadrul conferinței care va dura o zi, veți descoperi informații practice și veți putea adresa întrebări speakerilor dar și să povestiți cu aceștia. Este prima conferință pe care Today Software Magazine o organizează după pandemie și ne bucurăm să ne revedem din nou față în față”, a declarat Ovidiu Mățan, fondatorul Today Software Magazine.
Cei interesați, pot încă să se înregistreze pentru a participa, iar pentru asta trebuie să acceseze acest link
Pe agenda conferinței sunt câteva topicuri foarte interesante:
Software Architecture
Fractal architecture este subiectul prezentării lui Mark Seamann. Ideea de bază pornește de la simplul fapt că în general citim mai mult cod comparativ cu timpul acordat scrierii codului. Cum am putea să ne citim codul mai ușor? Răspunsul va veni sub forma unor exemple scrise în C# și vă va dezvălui principiul similarității încapsulate (self similarity).
Building observable distributed systems este o prezentare în care Denis Salanța (Head of Development la Code Crafters by BT) vă va înfățișa patternul observabilității în contextul microserviciilor. De asemenea, va fi arătat modul în care putem construi un astfel de sistem.
The Software Architect’s Role in the Age of Prescribed Architectures, Sergiu Damian (consultant software) va oferi răspunsuri la întrebarea: Care este rolul arhitectului software într-o lume în care cea mai mare parte a componentelor, a serviciilor și a modului de interacțiune este deja predefinită în oferta cloud providerilor? Aparent, este foarte simplu să alegem combinația corectă dintr-un meniu cuprinzător, dar este acest lucru corect întotdeauna ?
Cloud
Lines and Boxes: Modern Cloud Applications Integration, prezentarea care va deschide conferința, este susținută de Wojciech Gawronski (Amazon). Acesta va demonstra importanța legăturilor dintre componentele AWS. Acestea impun cerințe funcționale și non-funcționale precum scalabilitatea sau disponibilitatea sistemelor.
Cloud survival 101 – ADAPT! este prezentarea în care Alexandru Dascăl (DevOps @ BoatyardX) va aborda subiecte legate de configurarea corectă a mașinilor virtuale, controlul acestora și mai ales despre provocările privind Kubernetes.
Type safe microservices development, Gabriel Ciuloaică (consultant software) va vorbi despre o modalitate de a descoperi erorile mai repde în procesul de dezvoltare software.
Processing Big Data on Kubernetes, Bogdan Toporan (Senior Engineer Manager @ Telenav)
Machine Learning
Machine Learning with small data de George Ciobanu (consultant software) va analiza tema seturilor mari de date cerute de algoritmii de ML pentru a procesa corect datele. Prezentarea va arăta cum noii algoritmi pot funcționa corespunzător cu un set mai mic de date. De asemenea, vor fi explorate modalități de învățare semi-supervizate.
A Brief History of Large Language Models este prezentarea în care Roland Szabó (consultant software) va face o trecere în revistă a modelelor diferite de ML precum BERT, GPT3, DALL-E2 și PaLM, axându-se și asupra modului în care acestea pot fi folosite.
Agile
Blessing or Curse? Embracing Change in Software Development, susținută de Dan Suciu (Lector UBB și partener la Colors in Projects), ne atrage atenția asupra problematicii legate de dezvoltarea proiectelor complexe. Reducerea riscului apariției unor efecte nedorite precum plecarea din cadrul echipei implică revizuiri, adaptări și reconfigurări.
Case Study: Agile Learnings From The Ground, Bogdan Mureșan (VP engineering @ Connatix) va expune provocările dar și lecțiile învățate din implementarea metodologiei Agile în cadrul companiei.
Programare
Software Engineers vs Developers, Lucian Teodorescu (Staff Software Engineer @ Garmin) vă va provoca să discutăm despre aparenta diferență dintre programator (developer) și inginer software (Software Engineer). Întreaga dezbatere va fi însoțită de exemple de cod.
Don’t Let Your Code Become Legacy, Ștefan Dunca (CTO @ Tora) va vorbi despre codul legacy care există în majoritatea sistemelor actuale. Cum putem avea o dezvoltare și un refactoring continuu al codului nostru. De asemenea, se va discuta despre regula cercetașilor care poate fi aplicată și în acest caz: Întotdeauna să lași locul mai curat decât l-ai găsit.
Testare
Automated Web Testing with Playwright, susținută de Roxana Soporan (QA Automation @ Connatix), va descrie noul framework Playright de la Microsoft. Acesta permite să se modifice și să simuleze traficul rețelei, să aibă acces la REST API-urile aplicației și poate, cel mai important, să construiască rapid teste.
Automotive
Automated driving technology at scale, prezentată de Cătălin Golban (Head of Department Engineering Systems Vision @ Bosch), face o trecere în revistă detaliată a ultimelor tehnologii folosite în condusul autonom.