More

    Doar 5% din proiectele de digitalizare finalizate, cu aplicare în sectorul public din România, sunt folosite în realitate şi continuă să fie dezvoltate

    Doar 5% din toate proiectele de digitalizare finalizate, cu aplicare în sectorul public din România, sunt  folosite în fapt. Aceasta este concluzia unei analize realizate de OVES Enterprise, companie românească de dezvoltare de software, înființată, în 2015, la Cluj-Napoca.

    Procedura greoaie, birocraţia, lipsa de specialişti pentru analiza proiectelor,  durata mare a procedurii de licitaţie şi a soluţionării eventualelor contestaţii, durata mare a implementării proiectelor fac ca, în medie, un proiect de digitalizare să dureze peste 5 ani, de la momentul începerii documentaţiei până la finalizarea implementării.

    „În această perioadă, proiectul fie nu mai este de interes, fie tehnologia pe care se bazează s-a învechit, fie s-a schimbat Guvernul, iar priorităţile sunt altele decât acum 5 ani. Asta, în cazul în care un proiect ajunge să fie finalizat. De cele mai multe ori, însă, lipsa de interes este principalul factor care pune piedică demarării proiectelor de digitalizare în sectorul public. Spre exemplu, am trimis 50 de mail-uri către 50 dintre cele mai importante administraţii locale din România, în care ne oferim să punem la dispoziţia primăriilor, gratuit, servicii de consultanţă pentru proiecte de digitalizare. Până la acest moment, nu am primit niciun răspuns, niciun replay la email-uri”

    Mihai Filip, CEO OVES Enterprise

    Spre comparaţie, sectorul public din vestul Europei este mult mai digitalizat, multe instituţii fiind complet digitalizate: primării, secţii de poliţie, cu focus pe zona eliberării de documente.

    Ce se digitalizează în sectorul public din România

    În ceea ce privește procesul de digitalizare în sectorul public, în România, se mizează foarte mult pe automatizarea proceselor, cu accent pe colectare și analiză de date. Iar contractele sunt, de obicei, mari, câștigate de un consorțiu de firme (integratori) care apelează la parteneri tehnologici (subcontractant) pentru development.

    Pe plan local, OVES Enterprise este implicată în proiecte de digitalizare în sectorul public, în regim de companie subcontractată, cu pondere mică în cifra de afaceri a companiei – sub 5%.

    Unul dintre acestea aparține Agenției de Administrare a Rețelei Naționale de Informatică pentru Educație şi Cercetare (AARNIEC), în care se ocupă de dezvoltarea de soluții pentru implementarea unui sistem informatic bazat pe platforme tehnologice moderne, cu elemente avansate de tehnică și tehnologice, precum machine learning și artificial intelligence.

    Proiectul va îngloba elementele produse în sistemele educaționale existente, va permite refolosirea și înglobarea acestora în cadrul produselor educaționale nou create și aplicarea lor în cadrul lecțiilor de clasă, studiu individual și studiu asistat, prin intermediul mecanismelor de inteligență artificială.

    Un alt proiect la care lucrează echipa OVES Enterprise, tot în regim de companie subcontractată, este demarat de Consiliul Concurenței și vizează crearea unui profil al fiecărei entități juridice din România și de a analiza interacțiunile dintre entitățile juridice din perspectiva licitațiilor. Spre exemplu, dacă într-o zonă se câștigă mereu toate licitațiile de către o singură companie, aplicația va genera o alertă, iar inspectorii Consiliului Concurenței vor putea investiga. Aceste alerte sunt create pe baza a peste 300 de metrici (KPI), iar profilul companiilor este creat agregând și analizând date din surse publice (documente publice, ziare, site-uri) și instituții guvernamentale (ANAF, ONRC, etc.), folosind tehnologii de tip Big Data și Machine Learning.

    LEAVE A REPLY

    Please enter your comment!
    Please enter your name here

    spot_img

    Abonează-te la cele mai recente știri din IT, Digitalizare, Tehnologii & Crypto

    - Visit our partner website- CLUJ IT

    You might also like...