Digitalizarea în administrația publică pornește de la Cluj, unde începând de astăzi Consiliul Județean emite Certificate de Urbanism digitale, valide juridic, nu doar de informare.
Președintele Consiliul Județean Cluj, Alin Tișe, a lansat, marți, platforma web https://public.cluj.archi, dedicată emiterii, în format digital, a certificatelor de urbanism (CU).
”Este un proiect pilot, primul si unicul de acest fel la nivel national, prin care digitalizam un domeniu extrem de important din administratia publica: urbanismul. Intr-o prima etapa, prin interoperabilitatea bazelor de date ale A.N.C.P.I., cetatenii pot aplica online pentru obtinerea unui CU digital, cu valabilitate juridica. In cea de-a doua etapa, proiectul va fi extins si pentru autorizatiile de construire, astfel incat solicitantul sa obtina intreaga documentatie in cel mult 30 de zile si nu in trei luni cat e in acest moment. Ne dorim sa revolutionam interactiunea administratie publica-cetatean iar clujenii sa stie ca pot sa-si rezolve problema intr-un singur loc, cu maxima rapiditate si eficienta”, spune Aline Tișe.

Implementarea, în premieră națională, a acestei soluții digitale „Gișeu unic”, parte a proiectului european „Smart Territory” derulat de Consiliul Județean, a fost posibilă ca urmare a încheierii unui protocol de cooperare cu Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (A.N.C.P.I.). Astfel, printr-un simplu click, aplicația informatică va interoga, în timp real, baza de date a A.N.C.P.I., fără a fi nevoie de alte documente, emailuri sau deplasări fizice la sediul instituției. În ceea ce privește termenul de emitere, Consiliul Județean își propune ca acesta să nu depășească 10 zile lucrătoare, față de cele 15 zile prevăzute acum de lege.
Un aspect important pe care l-a rezolvat această platformă e acela că, spre deosebire de alte instituții care emit CU în format digital, prin metoda extragerii brute a datelor existente în P.U.G, Consiliul Județean Cluj, va emite un document valid din punct de vedere juridic, nu doar unul de informare! Acest aspect este legitimat inclusiv prin asumare electronică, solicitanții având posibilitatea să își achiziționeze semnătură digitală direct din aplicație.