Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării anunţă că recrutează experţi în domeniul IT&C pentru implementarea reformelor şi investiţiilor asumate de România în acest domeniu prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Salariile sunt de până la 4000 de euro net, iar specialiştii vor fi angajaţi până în anul 2026.
Angajările vin pe fondul creșterii constante a numărului de angajați la stat, în ciuda reformelor asumate de PNL privind reforma administrației publice. Astfel, doar în 2021 numărul bugetarilor a crescut cu 13.000, ajungând la 1,26 milioane.
„Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (MCID) anunţă stabilirea grilei de salarizare pentru personalul angajat în afara organigramei, ca parte a „Grupului de Operativ pentru Implementarea şi Monitorizarea Reformelor şi Investiţiilor privind Transformarea Digitală” (Task Force), din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Grila de salarizare a acestei unităţi cu un rol major în reuşita implementării transformărilor digitale asumate de România este una competitivă, de până la 4.000 euro net lunar, care permite recrutarea celor mai buni specialişti care vor fi angajaţi până în anul 2026. Candidaţii pentru funcţia contractuală de conducere şi pentru cele 16 funcţii de execuţie pot depune dosarul pentru procesul de selecţie până pe 26 aprilie, interviurile având loc în perioada 3-5 mai 2022”, informează ministerul într-un comunicat dat publicităţii sâmbătă.
Sunt scoase la concurs o funcţie contractuală de conducere -un post de manager, studii superioare, program de lucru 8 h/ zi, la Task Force/MCID şi 16 funcţii de execuţie, respectiv manager executiv (1 post), expert implementare (2 posturi), arhitect de sistem în domeniul TIC (2 posturi), specialist în domeniul calităţii (1 post), expert în securitate cibernetică (1 post), administrator baze de date (2 posturi, inginer de sistem în informatică (3 posturi), manager analiză de business în domeniul TIC (3 posturi) şi inginer de dezvoltare a produselor sofware (UI/UX) – (1 post).
Conform anunţului de angajare postat pe site-ul ministerului, înscrierile se fac la sediul Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, în perioada 05.04 – 26.04.2022, de luni până joi între orele 08.00-16.30, vineri 08.00-14.00. Concursul se va desfăşura în perioada 03.05 – 06.05.2022, cu posibilitatea prelungirii până la 08.05.2022, în mod excepţional, în funcţie de candidaţii selectaţi pentru proba de interviu.
„Am mare încredere că specialiştii IT&C din mediul privat ni se vor alătura cu expertiza lor valoroasă, şi vor contribui în mod concret la reuşita procesului de digitalizare a României. Îi aşteptăm alături de noi pe cei mai buni, pentru ca împreună să creştem calitatea vieţii românilor”
Marcel Boloș, Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării
Pachetele salariale, al căror nivel este unul comparabil cu cel din mediul privat, au fost stabilite de Autoritatea pentru Digitalizarea României în urma consultării datelor şi statisticilor oferite de Institutul Naţional de Statistică, după consultarea principalelor companii de consultanţă – Deloitte, EY, KPMG şi PwC – şi sunt în concordanţă cu solicitările privind nivelul salarial al specialiştilor IT&C.
„Ţinând cont de faptul că persoanele care vor ocupa aceste posturi trebuie să deţină competenţe profesionale de înaltă calificare în specialitate, respectiv pentru asigurarea unei motivări pe măsura nivelului de expertiză solicitat, coroborat cu responsabilităţile şi atribuţiile din fişele posturilor, se impune oferirea unui pachet salarial atractiv şi competitiv cu piaţa muncii din mediul privat. Astfel, din analiza tuturor datelor şi informaţiilor primite, am apreciat ca fiind elocvente în contextul mai sus prezentat statisticile din anul 2021 – PayWell 2021, actualizate cu 8%, conform estimării de creştere salarială în industrie în ultimul an, statistici realizate de către compania PricewaterhouseCoopers Tax Services SRL, precum şi intervalele salariale la categoriile de specialişti regăsiţi în cadrul companiei KPMG Romania SRL”,
Dragoș Vlad, preşedintele Autorităţii pentru Digitalizarea României