Mastercard, Visa şi PayPal Holdings îşi suspendă activităţile pe teritoriul Rusia. Decizia a fost luată ca urmare a invaziei ruse în Ucraina, informează Reuters.
Gupul Mastercard a anunţat că băncile din Rusia nu vor mai avea acces la reţeaua de tranzacţii. Mai mult, niciun card emis în afara Rusiei nu va funcţiona la bancomatele sau magazinele de pe teritoriul rus.
„Decizia a fost luată din cauza caracterului fără precedent al actualului conflict şi din cauza mediului de afaceri incert”, a transmis compania Mastercard într-un comunicat de presă.
De asemenea, şi compania americană Visa a anunţat că în următoarele zile îşi suspendă toate tranzacţiile pe teritoriul Rusiei.
„Suntem nevoiţi să recurgem la această acţiune din cauza invaziei ruse neprovocate în Ucraina şi a evenimentelor inacceptabile la care am asistat. Regretăm impactul pe care această acţiune îl va avea asupra colegilor noştri, asupra clienţilor, partenerilor, firmelor şi deţinătorilor de carduri din Rusia. Acest război şi ameninţarea actuală asupra păcii şi stabilităţii necesită reacţii în conformitate cu valorile noastre”, a anunţat Al Kelly, directorul general şi vicepreşedintele companiei Visa.
Şi compania de plăţi PayPal Holdings s-a alăturat firmelor care îşi suspendă operaţiunile pe piaţa rusă după invadarea Ucrainei.
”În circumstanţele actuale, suspendăm serviciile PayPal în Rusia”, a declarat preşedintele şi directorul general Dan Schulman într-un comunicat.
Acesta a mai precizat că firma pe care o conduce va fi alături de comunitatea internaţională în condamnarea agresiunii militare violente a Rusiei în Ucraina”.
Un purtător de cuvânt al companiei a spus că PayPal va sprijini retragerile ”pentru o perioadă de timp, asigurându-se că soldurile conturilor sunt dispersate în conformitate cu legile şi reglementările aplicabile”.
PayPal, care a permis doar tranzacţiile transfrontaliere ale utilizatorilor din Rusia, a încetat să accepte noi utilizatori din ţară, miercuri. Oficialii guvernamentali ucraineni au cerut PayPal să părăsească Rusia şi să îi ajute cu strângerea de fonduri.
PayPal a declarat că ”de la începutul invaziei, PayPal a contribuit la strângerea a peste 150 de milioane de dolari pentru organizaţiile caritabile care sprijină eforturile de răspuns în Ucraina, unul dintre cele mai mari eforturi pe care le-am văzut într-o perioadă atât de scurtă”.